CEO-ul VW, Herbert Diess, le-a prezentat acționarilor, în Adunarea Generală din acest an, planul său „NEW AUTO”, cu care a cucerit și Consiliul de Supervizori și a primit un nou contract pe doi ani. El și-a reconfirmat țintele de profit, volumele de vânzări și planurile pentru electrificarea mărcilor grupului.
Volkswagen nu mai vrea să fie companie de automobile, ci furnizor de mobilitate, iar pentru asta Herbert Diess, CEO-ul al cărui contract tocmai a fost prelungit cu doi ani, are un plan strategic pentru 10 ani, prin care vrea să transforme VW în „companie de mobilitate bazată pe software”.